Nu mi se intampla prea des sa admir cu atentia cuvenita prea multe apusuri... cu toate ca fereastra casei mele este spre apus, cea a clasei mele la fel, tot nu ma uit prea des. Regret ca, de multe ori mi se intampla sa-mi fie mangaiat obrazul de razele line ale serii, dar ignor totul in favoarea unor lucruri cu mult mai banale.
Cu toate astea, uneori incerc sa compensez "incarcandu-mi bateriile" cu atmosfera feerica a unor apusuri extraordinare...
In serile in care reusesc sa vad apusul simt mult mai intens continuitatea zilei, normalitatea faptului ca dupa zi urmeaza noaptea, ca dupa munca si zbucium primim in dar linistea noptii pe care trebuie sa o pretuim cat putem de mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu